Potrivit analistului Dumitru Chisăliță, plafonarea prețurilor la energie în România a evoluat dintr-un mecanism de protecție socială într-un mecanism bugetar convenabil statului, cu acumularea de datorii și costuri financiare suplimentare pentru consumatori.

Statul a folosit această schemă pentru a amâna plățile către furnizori, care au fost nevoiți să se împrumute, iar ulterior consumatorii vor suporta aceste costuri prin taxe și impozite sporite.

Acest model este criticat ca o formă de inginerie financiară și nu o protecție reală, afectând direct consumatorii și limitând transparența asupra costurilor reale ale energiei.