Azomureș, cel mai mare producător român de îngrășăminte azotoase, va plasa în șomaj tehnic 600 de angajați și va reduce semnificativ contractele de mentenanță și servicii, afectând direct peste 1.500 de angajați ai firmelor partenere.
Măsurile au fost decise din cauza lipsei unui parcurs clar pentru achiziția combinatului și instabilității pieței gazelor naturale, Romgaz întârziind transmiterea unei oferte angajante.
Compania avertizează că, fără un cadru național care să susțină consumul intern al gazelor, România riscă să exporte materie primă și să importe îngrășăminte scumpe, vulnerabilizând balanța comercială și securitatea alimentară.