Anul 2025 a fost înregistrat ca fiind al treilea cel mai cald an la nivel global, conform raportului anual al serviciului european Copernicus și cercetătorilor de la Berkeley Earth. Temperatura medie a planetei a rămas pentru trei ani consecutiv peste 1,5 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială, un nivel nemaiîntâlnit până acum.
Creșterea accentuată a temperaturilor în perioada 2023-2025 indică o accelerare a ritmului încălzirii globale, fapt ce poate avea efecte de lungă durată. Principala cauză rămâne consumul de combustibili fosili și emisiile de gaze cu efect de seră, în ciuda eforturilor internaționale de reducere a poluării.
Pe lângă aceste date alarmante, climatologii estimează că și anul 2026 va fi unul la fel de cald, iar dacă se va produce fenomenul El Nino, ar putea deveni chiar an record. Impactul include intensificarea fenomenelor climatice extreme și afectarea milioane de oameni din întreaga lume.