SPD, parte a coaliției guvernamentale din Germania, a propus proiectul „Coșul german” prin care prețurile la alimentele de bază produse local să fie plafonate, pentru a oferi ușurare consumatorilor afectați de scumpiri.
Programul mai cuprinde măsuri împotriva creșterilor ascunse de prețuri, cu accent pe transparență, folosindu-se directive europene pentru reglementare și o agenție de stat care să monitorizeze prețurile de la producție până la raft.
Inițiativa are scopul să reducă povara zilnică a familiilor, mai ales celor cu venituri mici și medii, asigurând accesul la alimente esențiale la prețuri rezonabile, implicând magazinele în mod voluntar.