România dispune anual de suficiente gaze, însă capacitatea de a le livra rapid în perioadele de ger sever este limitată, ceea ce poate crea disfuncționalități majore la consumatori. Aceasta face indispensabilă importarea gazelor din Ungaria.

Depozitele de gaze nu pot asigura un debit constant mare pe termen lung, iar importurile devin singura sursă flexibilă. Ungaria reprezintă principala poartă de import, dar acest fapt induce o dependență structurală, cu riscuri comerciale și operaționale.

Această situație face necesară trecerea de la conceptul de independență energetică la cel de autonomie energetică, axată pe capacitatea de a asigura consumul chiar în condiții critice, prin surse și rețele controlabile.