Cum obții despăgubiri pentru întârzierile trenurilor CFR Călători
Societate

Cum obții despăgubiri pentru întârzierile trenurilor CFR Călători

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (20 ianuarie 2026, ora 08:26)

Conform legislației, dacă trenul CFR Călători întârzie între 60 și 119 minute, pasagerii pot primi 25% din prețul biletului drept despăgubire, iar pentru peste 120 de minute, 50%.

Pentru a solicita despăgubiri, este necesară completarea unui formular și prezentarea dovezilor întârzierei, iar cererile se depun în termen de două luni de la călătorie.

Drepturile includ și opțiunea de a renunța la călătorie pentru rambursare completă, schimbarea biletului sau validarea pentru un tren ulterior, în condițiile stabilite de regulament.