Tanczos Barna a explicat că reformele asumate în administrația centrală au fost blocate deoarece partidele din coaliție nu au ajuns la un acord, dar speră ca în această săptămână să se finalizeze discuțiile și să fie adoptate prin asumarea răspunderii.
Potrivit vicepremierului, obiectivul este un stat mai suplu, cu costuri reduse pentru cetățeni, iar banii astfel economisiți să fie direcționați spre investiții și creșterea nivelului de trai prin infrastructură, sănătate și educație.
În același timp, Barna a subliniat necesitatea unui buget bine fundamentat, evidențiind provocările financiare ale administrațiilor locale și importanța unei înțelegeri între ministerele implicate și primării pentru un proces transparent.