Ilie Bolojan a subliniat faptul că Bulgaria a reușit să adopte moneda euro datorită gestionării deficitului bugetar în parametrii stabiliți, spre deosebire de România, care se confruntă cu un deficit mai ridicat.
Premierul a precizat că România își propune reducerea deficitului sub pragul de 3% până în 2030, iar aderarea la zona euro va putea fi discutată serios la alegerile parlamentare din 2028.
În prezent, România nu are o dată fermă pentru aderarea la euro, iar criteriile privind inflația și stabilitatea financiară sunt încă o provocare, dat fiind nivelul ridicat al indicelui anual.