Criminologul Dan Rusu descrie violența ca pe o boală transmisă prin expunere socială și evidențiază faptul că adolescenții implicați în crima de la Cenei provin din medii dezavantajate, au internalizat un „cod al străzii” care valorizează violența ca rezolvare a conflictelor. El explică pierderea identității individuale în favoarea grupului, ceea ce duce la dezinhibiție și acte extreme.

Rusu pledează pentru intervenții timpurii prin programe de mentorat și asistență socială, susținând că scăderea vârstei răspunderii penale nu rezolvă problema și este o temă falsă care ascunde cauzele reale ale violenței. El argumentează că o abordare complexă, incluzând educație, sănătate și servicii sociale, este necesară.

De asemenea, criminologul aduce în discuție ideile psihiatrului James Gilligan, care vede crima ca o metodă de a înlocui rușinea cu mândria în absența stimei de sine, un aspect relevant în cazul victimelor violente cu antecedente de neglijare sau abuz emoțional.