Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a informat antreprenorii că, în 2026, doar societăţile care îndeplinesc anumite condiţii fiscale vor putea aplica cota de impozit de 1% pe venituri. Noua reglementare vine după eliminarea cotei de 3% pentru microîntreprinderi, operată prin OUG nr. 89/2025.
Pentru a beneficia de acest regim, firmele trebuie să aibă venituri sub plafonul echivalent a 100.000 euro, cel puțin un angajat cu normă întreagă sau echivalent, capital social deținut de persoane fizice, să nu fie în dizolvare și să depună situațiile financiare la termen.
Sunt excluse din acest regim companiile din sectorul bancar, asigurări, piața de capital, jocuri de noroc și exploatare de petrol și gaze. Pierderea regimului microîntreprinderii survine și în cazul încălcării condiției legate de salariați sau dacă un acționar deține participații în mai multe astfel de firme.