Adunarea Generală a Acționarilor ArcelorMittal a aprobat vânzarea activelor din Hunedoara către UMB Steel, deținută de Dorinel Umbrărescu, pentru 12,5 milioane euro plus TVA, tranzacția urmând să se finalizeze până în iunie 2026.
UMB Steel va prelua echipamente importante precum cuptorul electric cu arc, laminorul, instalații, dar și terenuri cu o suprafață totală de peste 1,5 milioane metri pătrați, inclusiv halda de zgură și alte active operative.
Combinatul Hunedoara are în prezent cca. 100 de angajați care efectuează activități auxiliare, iar noul proprietar va prelua și obligațiile de mediu și alte responsabilități aferente afacerii.