Ioana Diaconescu povestește cum părinții săi s-au cunoscut tineri, înconjurați de prieteni și dansând pe ritmuri de muzică lentă, clădindu-și o poveste de iubire, plină de speranțe și visuri. Ea își imaginează primele clipe ale relației lor, dorind să înțeleagă momentele în care totul părea bine.

Totuși, după nașterea sa, relația părinților s-a deteriorat, iar certurile și tensiunile au copleșit armonia inițială. Mama a trecut printr-un diagnostic de depresie, iar copilul se confruntă cu sentimente complexe față de amândoi părinții, reflectând asupra impactului dureros al situației familiale.

Acest text vorbește despre paradoxurile iubirii, devotamentul și trădarea coexistând în același timp, dar și despre modul în care astfel de experiențe personale modelează înțelegerea noastră despre relații și despre sine.