Conform reglementărilor, persoanele care au colete pierdute, deteriorate sau furate trebuie să formuleze o reclamație prealabilă direct către compania de curierat în termen de șase luni de la predarea coletului. Aceasta poate fi depusă fie de expeditor, fie de destinatar.
Furnizorul de servicii este obligat să răspundă și să soluționeze reclamația în termen de trei luni. Dacă reclamația este întemeiată, despăgubirea poate fi de până la cinci ori tariful serviciului pentru colete fără valoare declarată sau integral pe valoarea declarată.
În cazul în care clientul nu este mulțumit de răspunsul furnizorului, poate sesiza ANCOM, care verifică respectarea obligațiilor de către operator, dar, pentru stabilirea răspunderii și plata despăgubirilor, singura autoritate competentă este instanța de judecată.