Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertismentele de cod galben și portocaliu pentru ninsori și viscol, valabile până mâine dimineață la ora 10:00, în jumătatea de est a țării. Temperaturile maxime se vor menține negative, iar vântul va avea intensificări, mai ales în zonele montane cu rafale ce pot atinge 90 km/h.
În București și județul Ilfov este în vigoare cod portocaliu până la ora 16:00, cu strat de zăpadă ce va depăși 50 cm, iar în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța s-a emis cod portocaliu până la ora 23:00, cu ninsoare și viscol puternic, vizibilitatea scăzând sub 50 de metri.
De asemenea, în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman a fost emis cod galben de intensificări ale vântului, iar în zonele montane estice vor continua ninsorile viscolite, cu vizibilitate redusă. Autoritățile recomandă atenție sporită în trafic și respectarea indicațiilor meteorologice.