La vârsta de 18 ani, organizatoarea Vera Brandes a adus pe scena Operei din Köln pe pianistul Keith Jarrett care, din cauza unei erori, a găsit un pian de repetiții cu sunet subțire și pedale defecte, însă a decis să cânte totuși.

Jarrett a transformat acest inconvenient într-o experiență unică, repetițiile ritmice și sunetele neobișnuite devenind parte din spectacol, creând o legătură profundă cu publicul printr-o improvizație impresionantă.

Concertul a demonstrat că spiritul și creativitatea pot depăși condițiile tehnice, iar piesa a devenit o capodoperă marcantă ce influențează jazzul, oferind o perspectivă aparte asupra puterii expresiei artistice sincere.