Un tânăr de 20 de ani din Spania a identificat o eroare pe o platformă internațională de plăți care i-a permis să modifice validarea tranzacțiilor și să plătească un cent pentru cazarea la un hotel de lux din Madrid. Plata reală ar fi trebuit să fie 1.000 de euro pe noapte.
Poliția spaniolă l-a prins și arestat pe presupusul infractor după ce investigațiile au arătat că acesta cauzase în trecut un prejudiciu de aproximativ 20.000 de euro prin metode similare și consumase servicii fără plata lor, inclusiv din minibarul hotelului.
Aceasta este prima situație de acest gen detectată în Spania și a fost declanșată în urma unei sesizări din partea unei agenții de rezervări. Ancheta continuă pentru a evalua toate aspectele cazului și a preveni alte fraude.