Hiperimplicarea în muncă este adesea o modalitate prin care oamenii încearcă să disimuleze singurătatea, nevoia de apartenență și teama de respingere. Jobul devine pentru mulți un refugiu psihologic care le oferă o identitate clară și îi ajută să evite durerea interioară.

În special pentru persoanele fără sprijin emoțional stabil sau viață personală solidă, munca este o formă de terapie improvizată. Totuși, această situație poate degenera în epuizare emoțională, pierderea sensului și dificultăți în menținerea unei vieți sociale și familiale sănătoase.

Psihologul subliniază că este importantă conștientizarea acestui mecanism, stabilirea unor limite clare între muncă și viața personală, precum și construirea unor relații sociale și comunități care să ofere sprijin și apartenență autentică.