Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe și deputat PSD, și-a exprimat nemulțumirea față de creșterea recentă a prețurilor la carburanți și a pus responsabilitatea pe Consiliul Concurenței și ANPC pentru inactivitatea lor în combaterea speculației de pe piață.
El a avertizat că, dacă instituțiile nu vor interveni prompt în termen de o săptămână, ar trebui demise din funcții pentru neîndeplinirea atribuțiilor. Câciu a subliniat că prețul la pompă nu ar trebui să depășească 8 lei/litru, dar se situează deja la circa 8,5 lei.
Fostul ministru de Finanțe a explicat și impactul pe care majorarea prețului îl are asupra bugetului statului, generând venituri suplimentare din TVA, care ar putea fi folosite pentru susținerea persoanelor vulnerabile sau pentru sectorul educației.