În cadrul unei conferințe de presă comune la Palatul Cotroceni, președinții României, Nicușor Dan, și Ucrainei, Volodimir Zelenski, au anunțat un parteneriat pentru producerea comună de drone, incluzând transferul de cunoștințe și software.
Cele două state au semnat și un acord pentru construirea a două linii noi de furnizare a energiei electrice care vor spori securitatea energetică regională, proiecte sustinute reciproc din punct de vedere economic.
Discuțiile au vizat și colaborări în domeniul petrolului și gazelor, precum și susținerea minorității românești din Ucraina, subliniind o relație strategică consolidată în fața provocărilor geopolitice.