Incendiu în portul Ust-Luga, după atacurile cu drone ucrainene
Externe

Incendiu în portul Ust-Luga, după atacurile cu drone ucrainene

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (29 martie 2026, ora 12:19)

Un incendiu a izbucnit în portul rus Ust-Luga, situat la Marea Baltică, în urma unui atac cu drone atribuit armatei ucrainene. Aceasta este a doua oară în câteva zile când portul este vizat, cauzând pagube importante.

Potrivit guvernatorului regional Alexander Drozdenko, nu au fost raportate victime, iar echipele de intervenție au început să stingă incendiul. Portul este un punct strategic pentru exporturile rusești de îngrășăminte, petrol și cărbune.

Ucraina intensifică astfel loviturile asupra infrastructurii rusești, considerând rafinăriile și porturile ca ținte legitime pentru a reduce veniturile din energie care susțin ofensiva Rusiei.