Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România nu se confruntă cu riscul raționalizării benzinei și motorinei, precizând că există rezerve suficiente și rute alternative de aprovizionare cu petrol şi motorină. Potrivit acestuia, măsura principală pentru scăderea prețurilor este reducerea accizei la motorină, care urmează să fie adoptată curând de Guvern.
Această reducere a accizei va avea impact doar asupra motorinei, pentru că România importă această substanță, în timp ce benzina este produsă intern și exportată în cantități semnificative. Ministrul a explicat că, prin această măsură, se urmărește un efect mai mare asupra prețului final, în special în sectoarele agriculturii, transporturilor și industriei alimentare.
Guvernul a adoptat deja măsuri precum limitarea exporturilor și reducerea conținutului de bioetanol din benzină pentru a controla oferta și cererea de carburanți. Reducerea accizei este considerată o soluție fiscală importantă, iar ministerul de resort lucrează la modul de aplicare pentru ca efectul să se extindă cât mai rapid în piață.