Alegerile parlamentare din Ungaria se desfășoară într-un sistem mixt, alcătuit din 106 mandate câștigate în circumscripții uninominale și 93 mandate repartizate proporțional pe lista națională a partidelor care depășesc pragul de 5%.
Un aspect important este că la calcularea mandatelor pe liste se iau în considerare și voturile pierdute în circumscripții, precum și voturile "în exces" obținute de candidații câștigători, din 2011 acest mecanism favorizând partidul dominant.
De asemenea, votul prin corespondență al cetățenilor maghiari din străinătate, care a crescut semnificativ, este în proporție covârșitoare pentru Fidesz, având potențialul de a influența repartizarea a până la două mandate parlamentare, în condiții de competiție strânsă.