India, profund îngrijorată după atacurile iraniene asupra navelor în Strâmtoarea Ormuz
Externe

India, profund îngrijorată după atacurile iraniene asupra navelor în Strâmtoarea Ormuz

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (18 aprilie 2026, ora 23:08)

Secretarul Afacerilor Externe al Indiei, Vikram Misrie, a convocat ambasadorul iranian pentru a exprima profunda îngrijorare a New Delhi cu privire la atacurile la adresa unor nave comerciale indiene în Strâmtoarea Ormuz.

Incidentul a survenit în contextul în care Iranul a decis să exercite un control strict asupra strâmtorii, reacționând la blocada navală americană asupra porturilor iraniene, escaladând tensiunile în această zonă strategică.

India, dependentă de importurile energetice, solicită reluarea neîntârziată a tranzitului și menține tradiționalele relații bune cu Teheranul, în timp ce își extinde cooperarea cu Israelul în diverse domenii.