Senatorul USR Ciprian Rus a lansat propunerea pentru un cadru legislativ unitar privind digitalizarea instituțiilor statului, pentru a conecta coerent aplicațiile, registrele și platformele dezvoltate separat.
Proiectul prevede înființarea Registrului Unic al Instituțiilor Publice, organigrama digitală națională, registrul funcțiilor și rolurilor digitale, și un mecanism unitar de autorizare și audit, pentru acces controlat în sistemele publice.
Scopul este o guvernanță digitală clară, care să asigure securitate, transparență și eficiență în accesul și administrarea informațiilor, aplicabil tuturor instituțiilor publice.