Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat semnarea contractului pentru consolidarea blocului grav afectat de explozia din cartierul Rahova, care s-a soldat cu patru victime și mai mulți răniți.
Procesul de atribuire a contractului de lucrări a fost întârziat din cauza lipsei de ofertanți, însă săptămâna viitoare se va stabili calendarul intervenției.
Ciucu va purta discuții atât cu constructorii, cât și cu proprietarii apartamentelor, pentru a clarifica toate detaliile privind punerea în siguranță a clădirii.