Parcul Herăstrău intră în reabilitare; teatrul de vară va fi transformat în grădină culturală
Societate

Parcul Herăstrău intră în reabilitare; teatrul de vară va fi transformat în grădină culturală

Buletin de știri, cele mai importante subiecte ale orei (13 mai 2026, ora 15:32)

Administrația Capitalei a decis să transforme teatrul de vară din Parcul Herăstrău, aflat într-o stare degradată, într-o grădină culturală, iar întregul parc va fi reabilitat gradual, începând cu consolidarea malurilor surpate.

Teatrul de vară, gestionat până acum de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, va fi predat Administrației Domeniului Public, care are capacitatea administrativă pentru renovare și organizare a unor evenimente de calitate.

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că se vor face studii și masterplanuri pentru refacerea întregului parc, iar documentația necesară pentru proiecte va fi pregătită până la finalul anului 2026.