Viața politică românească favorizează indivizii lipsiți de autocenzură, cu tendințe narcisiste și lipsă de simț al ridicolului.

Acest fenomen explică atracția disproporționată a unor indivizi cu discursuri teatrale, în detrimentul persoanelor competente și moderate.

Degradarea spațiului politic și inflația capitalului simbolic au dus la o cultură a autopromovării exagerate și a vanității plătite din bani publici.