
DRDP Iași și Buzău, împreună cu autoritățile locale și constructorii, au recepționat lucrările de modernizare a drumului DN 2L între Soveja și Lepșa, în județul Vrancea.
Proiectul, de mare complexitate tehnică, a inclus consolidări masive ale versanților, asfaltarea drumului montan, dar și construirea a 8 viaducte de coastă și 2 poduri noi, pe o lungime de peste 16 km.
DN 2L asigură o legătură rapidă între cele trei regiuni istorice românești și pune în valoare zona turistică din Vrancea, iar investiția a fost finanțată integral de la bugetul de stat.