Guvernul Bolojan, aparținând unui model de austeritate rigidă, a fost demis prin moțiune de cenzură într-un an de mandat, fără un scandal major sau criză externă. Analiza politologului arată că eșecul deriva dintr-o reformă percepută ca o etică asceză impusă unei societăți care nu împărtășea principii similare.

Reforma fiscală s-a concentrat exclusiv pe tăieri de cheltuieli, neglijând cronic problemele veniturilor, respectiv colectarea fiscală ineficientă. Astfel, deficitul era abordat doar din perspectiva risipii, iar guvernul nu a reușit și nici nu a încercat să reformeze sistemul de venituri, principala sursă a problemelor economice.

Prin urmare, reforma s-a bazat pe un ideal moral, considerând risipa un păcat ce trebuia pedepsit prin austeritate, dar a ignorat realitățile culturale și sociale din România. Această discrepanță a determinat o respingere politică și socială, indicând că succesul reformelor necesită consens și adaptare la contextul local.