
Sindicaliștii apreciază că proiectul include unele corecții cerute anterior, precum măririle sporurilor pentru gărzi și munca în zilele libere, dar semnalează că plafonările și contingentările sporurilor pot exclude o parte dintre angajați de la drepturi.
Criticile se axează pe lipsa pragurilor minime garantate pentru sporuri, precum și pe sintagma «pe surse de finanțare», care ar limita aplicabilitatea în spitalele aflate în subordinea autorităților locale.
Federația solicită finalizarea analizei de impact și reformularea proiectului înainte de adoptare. Dacă revendicările nu vor fi respectate, sindicaliștii amenință cu proteste și mobilizări în sistemul sanitar.