
După votul consilierilor generali privind cererea de insolvență a Societății de Transport București, Primăria Capitalei a transmis că această procedură nu va duce la oprirea transportului public sau la reducerea vehiculelor în circulație.
Procedura urmărește să asigure redresarea financiară a STB, reducerea cheltuielilor și plata creanțelor către creditori, prin intermediul unui plan de reorganizare ce va fi aprobat de administratorul judiciar și creditori.
STB are datorii de circa 3 miliarde lei, dintre care 1,7 miliarde reprezintă obligații către ANAF, iar penalitățile sunt în creștere. Subvențiile vor fi folosite pentru salarii, combustibil și piese, iar planul include eficientizarea traseelor.