
Deputatul PSD Alexandru Rogobete solicită exceptarea spitalelor şi serviciilor de ambulanţă de la blocarea angajărilor, argumentând că lipsa personalului medical pune în pericol calitatea actului medical.
El precizează că amendamentul propune o modificare permanentă a legislatiei, pentru a permite angajarea personalului calificat ori de câte ori este nevoie.
Rogobete susţine că reformele în sănătate trebuie susţinute de un număr suficient de medici şi asistente, fără de care investiţiile în infrastructură nu pot da rezultate.