Copiii din poporul Moken au o acuitate vizuală subacvatică mult mai bună decât alți copii, datorită unor ajustări voluntare ale pupilei și cristalinului ocular pentru o focalizare optimă sub apă.

Această abilitate nu este genetică, ci rezultatul antrenamentului continuu, fiind demonstrat că și copii din alte populații pot învăța această performanță.

Acest caz reprezintă una dintre cele mai remarcabile adaptări umane la mediul acvatic și evidențiază potențialul flexibilității vederii la tineri.