Un articol publicat în anul 1929 descria România ca o țară cu resurse bogate – cereale, petrol, păduri, vite – dar cu un nivel ridicat al prețurilor care făcea viața aproape imposibilă, în special pentru cei din mediul urban.

Se remarca faptul că produsele exportate erau uneori mai ieftine în străinătate decât în țară, iar industria națională era grevată de costuri ridicate și organizare defectuoasă, în vreme ce munca externă era mult mai eficientă.

Criticile vizau și practicile cartelizării locale și faptul că populația era mereu „stoarsă” economic, evidențiind o problemă persistentă a economiei românești legată de concurența externă și structura deficitara a industriei.