
Parlamentul European a votat un raport care subliniază nevoia unei abordări consolidate pentru contracararea ingerințelor externe, atacurilor hibride și campaniilor de dezinformare ce vizează integritatea democratică a UE.
Raportul susține înființarea unui Centru european pentru reziliența democratică, cu un mandat clar și obligativitate pentru toate statele membre, menit să centralizeze eforturile existente și să ofere protecție instituțională împotriva manipulărilor străine.
Eurodeputații au semnalat Rusia ca cea mai mare amenințare, dar și alte state precum Belarus, China și Iran, pledând pentru sancțiuni și reglementări mai eficiente în spațiul digital, pentru protejarea mass-media și a infrastructurilor electorale.