
O fetiță chineză de doar 6 ani, Lian Yunzhi, a stabilit un nou record mondial feminin la rezolvarea cubului Rubik 3×3, completându-l în medie în mai puțin de 4,5 secunde. Aceasta a reușit performanța în cadrul a două competiții certificate de World Cube Association, desfășurate în Wuhan și Guangzhou.
În timpul acestor concursuri, Lian a rezolvat cubul Rubik de cinci ori, obținând timpi medii de 4,52 și 4,27 secunde, devenind astfel prima femeie care reușește acest timp mediu sub 4,5 secunde. Originară din Chengdu, provincia Sichuan, ea a impresiona prin agilitatea și îndemânarea sa la manipularea cubului.
Părinții au menționat că a început să se joace cu cubul Rubik după înscrierea la un curs special, iar mama sa a observat rapid beneficiile acestui hobby în dezvoltarea abilităților generale ale copilului, care exersează între 2 și 3 ore zilnic pentru a învăța peste 1.300 de algoritmi specifici.