
Banca Mondială estimează o scădere cu 0,5% a PIB-ului României în 2026, generată de ajustarea fiscală ambițioasă și creșterea costurilor la energie. Deficitul bugetar este așteptat să se reducă la 6%, iar investițiile publice vor rămâne ridicate, finanțate în mare parte prin fonduri europene.
Analiza mai semnalează riscul dependenței economiei de industria auto, afectată de slaba creștere a pieței europene și concurența globală. Se anticipează o revenire economică moderată în anii următori, cu creșteri estimate de 1,7-2%.
De asemenea, raportul atrage atenția asupra avalanșei adoptării inteligenței artificiale, considerată esențială pentru creșterea productivității și compensarea diferențelor demografice, dar riscul este insuficienta integrare a acestei tehnologii în economie și educație.