
România va primi un ajutor financiar de 14,3 milioane de euro din partea Comisiei Europene, destinația fiind pagubele cauzate de inundațiile severe ce au afectat salina de la Praid și alte regiuni din țară vesrsul anului 2025.
Sumele alocate sunt din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene și vor fi utilizate pentru acoperirea costurilor legate de operațiunile de urgență și refacere. Inundațiile au provocat stricăciuni grave la infrastructură și au generat întreruperi semnificative de curent.
Pe lângă România, și Spania a beneficiat de sprijin financiar din FSUE, unde consecințele mai multor valuri de secetă, incendii și căldură extremă au solicitat o sumă de 120,5 milioane de euro pentru recuperare. Aceste fonduri au fost mobilizate după aprobarea Parlamentului European și Consiliului UE.