
Cseke Attila a subliniat că Ministerul Sănătății a epuizat posibilitățile de transfer de fonduri între capitole și nu mai poate acoperi cheltuielile necesare pentru unitățile medicale și programul național HIV-SIDA decât prin rectificare bugetară.
Pentru luna noiembrie este nevoie de alocarea rapidă a peste 227 de milioane de lei, iar până la sfârșitul anului, circa 800 de milioane de lei pentru finanțarea spitalelor, medicamentelor și programelor de sănătate.
Ministrul a precizat că fără rectificare bugetară, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu mai dispune de suficiente fonduri pentru sistem, ceea ce ar putea afecta grav funcționarea serviciilor medicale de urgență.