
CNAB a introdus un sistem nou de acces în parcările publice ale aeroporturilor Henri Coandă și Băneasa, destinat autovehiculelor care transportă persoane cu mobilitate redusă și care dețin legitimații validate. Sistemul folosește tehnologia de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare.
Pe baza unei baze de date dedicate, sistemul validează automat dreptul de acces și deschide barierele fără necesitatea obținerii unui tichet sau efectuarea plății, facilitând astfel deplasarea persoanelor cu dizabilități.
Pentru avantajele oferite, persoanele eligibile trebuie să trimită documentele necesare către CNAB și să expună vizibil legitimația PMR în vehicul pe durata parcării.