
CNAIR anunță că, începând din 27 octombrie la ora 18:00, traficul rutier pe Transfăgărășan între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu) va fi închis temporar din cauza ninsoarei, ceții dense și temperaturilor scăzute, condiții ce pun în pericol siguranța participanților la trafic.
Această măsură privește sectorul cuprins între kilometrii 108+000 și 130+800, iar închiderea este motivată de dinamica accentuată a fenomenelor meteorologice la altitudini mari, care nu permit predictibilitatea și siguranța deplină a circulației.
Redeschiderea sectorului va fi evaluată în funcție de condițiile meteorologice și starea drumului, respectând reglementările legale, iar semnalizarea rutieră specifică va fi montată pentru informarea șoferilor.