
Meteorologii estimează că, în prima săptămână a lunii noiembrie, temperaturile vor fi mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă, iar regimul pluviometric va fi excedentar în mai multe regiuni, cu excepția nord-vestului unde va fi deficitar.
În săptămânile următoare, temperaturile medii se vor apropia de cele normale la nivel național, iar cantitățile de precipitații vor varia, fiind excedentare în vest și nord-vest, în timp ce în restul țării vor fi în limite normale.
Ultimele săptămâni ale lunii noiembrie vor menține aceste condiții, cu temperaturi și precipitații aproape conforme cu mediile climatologice, fără fenomene extreme de durată.