
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a transmis un mesaj ironic la adresa celor care au criticat petrecerea botezului fiului său, susținând că un grup de oameni au stat „la pânda, prin boscheți” pentru a comenta evenimentul.
În timpul unei întâlniri cu liderii administrației locale, Simonis a reiterat că a fost un weekend dificil pentru toți, inclusiv pentru cei care au fost prezenți la eveniment și pentru cei care au urmărit și promovat criticile.
Botezul a fost oficiat de liderul PSD Sorin Grindeanu, iar printre invitați s-au aflat mai mulți oficiali importanți și artiști, ceea ce a stârnit reacții în mediul online legate de opulența petrecerii.