
Indicele de masă corporală (IMC) nu reflectă întotdeauna riscul real asociat cu obezitatea, deoarece nu oferă informații despre distribuția grăsimii și efectele asupra organelor. Un studiu coordonat de King's College London a combinat IMC cu măsurătorile circumferinței taliei și raportului talie-înălțime, pentru o identificare mai precisă a excesului de grăsime corporală.
Astfel, cercetătorii au diferențiat obezitatea clinică, caracterizată prin afectarea organelor, de obezitatea preclinică, când grăsimea este prezentă fără daune funcționale. Aproximativ o treime din cazuri sunt obezitate clinică, iar aceste persoane au risc crescut cu 69% de deces, comparativ cu cele fără afectare.
Această clasificare permite adaptarea tratamentelor: prevenirea complicațiilor pentru cei cu obezitate preclinică și intervenții mai rapide pentru cei cu obezitate clinică. Noua clasificare deschide calea spre o evaluare clinică mai completă și personalizată a obezității.